|
Institutul
Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”
- prezentare generală -
Institutul Naţional de Cercetare
- Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” (INCDM), aflat sub autoritatea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, a fost creat în
1999 (Hotărârea nr. 686 din 23
august 1999, publicata in Monitorul Oficial nr. 434 din 6 septembrie
1999),
prin reorganizarea Institutului
Român de Cercetări Marine. INCDM are ca principale domenii de
activitate cercetarea
fundamentală, aplicativă şi tehnologică, cu rol crucial pentru
cunoaşterea, protecţia şi gestionarea zonei costiere şi a mediului
marin, în zona economică exlusivă proprie României la Marea
Neagră.
INCDM este abilitat să propună
Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor reglementări în domeniu şi să reprezinte România
în domeniul
ştiinţelor marine, la diferite organizaţii şi grupuri de experti ale
convenţiilor internaţionale din care face parte (Convenţia de la
Bucureşti / 1992, Convenţia privind Dreptul Mării, Acordul ACCOBAMS).
INCDM este operatorul tehnic al
reţelei naţionale de monitoring fizic,
chimic şi biologic şi de supraveghere a eroziunii costiere.
Principalele responsabilităţi ale INCDM, pe plan naţional şi
internaţional, sunt:
- preşedinţia şi secretariatul Comitetului Naţional
Român de Oceanografie / CNR-UNESCO;
- secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Naţional al
Zonei Costiere;
- coordonator şi secretar al Secretariatului Internaţional
pentru Europa de Sud - Est al Asociaţiei Balcanice de Mediu (B.EN.A);
- coordonator şi secretar al GEF / Programul privind Centrul
de Activitate Regional pentru probleme de mediu din domeniul
pescăriilor şi managementul altor resurse marine vii, precum şi alte 5
puncte focale naţionale;
- INCDM asigură reprezentarea ştiinţifică a României
în
organismele internaţionale (UNESCO/COI, CIESM, FAO, CGPM, CECAF, ICES,
NATO, GEF/Black Sea, ACCOBAMS).
Activităţile majore ale INCDM, de
la înfiinţare şi în prezent, rezidă în:
- expediţii oceanografice în sectorul marin
românesc şi ZEE aferentă (anual cca, 60 - 80 zile/an);
- expediţii ştiinţifice naţionale sau internaţionale,
în
afara Mării Negre (Marea Mediterană, Libia, 1975/76, Oceanul Atlantic
şi Indian, 1975/1990);
- programe vizând domenii de interes naţional şi
internaţional:
- monitoringul integrat al mediului marin şi costier (sub
coordonarea MMGA);
- conservarea ecosistemului marin şi promovarea utilizării
sale durabile (MEdC);
- protecţia şi dezvoltarea durabilă a resurselor marine vii
(Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură);
- protecţia şi conservarea delfinilor în apele marine
româneşti (MMGA, CE/LIFE NATURA, ACCOBAMS);
- radioactivitate şi radiologie marină (AIEA, LMM Monaco).
Informarea
publicului privitor la influenta activitatilor din INCDM asupra mediului
|